Economia

Teritoriul administrativ al comunei Cricău este compus din: CRICĂU - reşedinţă de comună şi localităţile aparţinătoare Craiva şi Tibru, iar principala activitate economică este agricultura cu cele două ramuri ale sale: cultura mare şi creşterea animalelor.
Suprafaţa teritoriului administrativ al comunei Cricău este de 5263,24 ha din care suprafaţa agricolă este de 3492 ha. Cricăul are o suprafaţă de 2798 ha din care suprafaţa agricolă este de 1699 ha.
Din totalul teritoriului administrativ terenurile ocupate de păduri sunt în suprafaţă de 1706,19 ha (Cricău- ha), 65 ha reprezintă alte suprafeţe (curţi şi clădiri, terenuri neproductive, terenuri acoperite de ape).
Ramurile economiei care au reprezentanţă în comună sunt:
 
Agricultura şi creşterea animalelor

Ocupaţiile tradiţionale ale cricăuanilor, agricultura şi creşterea animalelor s-au dezvoltat în strânsă interdependenţă, întrucât cultivarea pământului necesită un număr mare de vite şi o cantitate considerabilă de îngrăşăminte naturale, strict necesare solului sărac. Furnizând forţa de tracţiune necesară lucrării pământului, materii prime pentru industria casnică textilă şi produse alimentare, creşterea animalelor şi agricultura sunt ocupaţii de bază ale locuitorilor.
La Cricău terenul se împarte în: arabil, păşuni, fânaţe, păduri, vii.
Satul a fost colectivizat, iar procesul de reîmproprietărire s-a dovedit a fi benefic.
Pregătirea pământului în vederea semănatului începe din vară, imediat după ce se seceră grâul. Prima maşină de semănat în Cricău a fost în 1937.
În urmă cu peste o jumătate de veac uneltele folosite pentru cultivarea pământului erau: plugul din lemn cu roţi, grapa, sapa, maşina de semănat, coasa, furca, grebla, secera, batoza etc. Multe dintre ele se folosesc şi în prezent.

 

Creşterea animalelor

Este ocupaţia cu rol important în menţinerea unităţii şi stabilităţii gospodăriei, este condiţionată de lucratul fânului ca activitate primordială şi cultivarea plantelor ca sursă complementară.
Creşterea oilor este o ocupaţie veche din moşi-strămoşi. Aproape fiecare gospodărie are între 3-20 oi, pe total localitate, ca urmare a recensământului animalelor din 2002, s-au înregistrat 1460 capete ovine. Primăvara între 1-10 mai oile "se îmbrânzesc", adică se dau ciobanilor din sat în grijă. Ele se duc la pădure unde se amenajează stâna.

 

Prelucrarea fibrelor textile

O activitate casnică importantă în Cricău a fost prelucrarea fibrelor textile şi confecţionarea celor două sortimente de produse: textile de casă şi ţesături pentru îmbrăcăminte. Importanţa diferitelor materiale textile în viaţa de toate zilele a determinat interesul permanent pentru tehnicile de cusut, ca şi cele de înfrumuseţare a produselor.


Ca şi în alte ocupaţii, termenii privind prelucrarea fibrelor textile fac parte din fondul originar al limbii : indrea, pânză fiind dacici, iar furcă (furca), fus (fusus), caier (caiulus),canură (cannula), ghem (glemus), iţă (licium), spată (spatha), vergea (virgella), răşchitor (rasciare), ţese (texere), suveică (tendicula), urzoi (ordine), pănură (pinnula) etc. latini.


Ţesăturile subtiri s-au confecţionat din cânepă şi in, cărora li s-a alăturat bumbacul tors, iar cele mai groase şi mai călduroase din lână. Pentru brodat şi confecţionarea unor ţesături fine s-a mai folosit mătasea. În vederea asigurării durabilităţii fibrelor, acestea se selecţionau cu grijă şi apoi se torceau, după cerinţele variatelor materiale care se ţeseau din ele.


Cânepa şi inul s-au cultivat pe suprafeţe mai mici Inul avea fibre mai fine, din care se făceau ţesături mai frumoase ; dar cânepa era mai productivă şi se prelucra mai uşor. De aceea, puţine au fost gospodăriile care nu aveau o cânepişte : mai mică unde erau mai puţini, mai mare unde erau mai mulţi. Cânepa se mai semăna şi prin porumbişti, unde creştea viguroasă, furnizând fibre mai lungi şi mai groase, întrebuinţate pentru confecţionarea funiilor (folosite pentru legarea carului ce transporta notreţ) şi ştrengurilor (folosite pentru legarea vitelor).


Pieptenii, în formă de lopăţică cu dinţi lungi de fier, erau uneltele mai vechi folosite pentru selecţionarea fibrelor de in, cânepă şi lână.
Femeile erau nedespărţite de furca de tors. Acestea torceau nu numai acasă, ci şi mergând pe drum ori păzind animalele, în şezători, etc.
Uneltele pentru tors erau furca şi fusul. Furcile erau lungi, până la doi metri, şi late. Caierul pentru a nu se răsuci pe furcă era legat cu aţa furcii. Furcile erau înfrumuseţate cu migală, cu sculpturi, mai ales cele pe care la dădeau feciorii fetelor, care le păstrau cu grijă ca amintire.
Astăzi femeile îşi găsesc foarte puţin timp pentru ţesut. Posibilităţile materiale nu sunt în favoarea lor, moda nu mai este un atu, după cum nici timpul nu le mai este aliat ; ca peste tot covoarele persane şi carpetele pluşate au monopolizat gustul oamenilor.


Lâna era la fel de importantă în economia ţărănească ca şi cânepa şi inul.

Uneltele folosite pentru torsul lânii erau aceleaşi ca si la cânepă. Părul pentru urzeală se torcea mai subţire, cu firul mai răsucit, iar canurile se torceau mai gros şi nu aşa de tare răsucite, ca să cedeze capetele firelor la finisarea ţesăturilor păroase. Unele fire se torceau ţinându-se fusul în sus, ca să nu se răsucească prea tare ; numai urzelile se torceau în jos.


Din lână se confecţionau : învelitori pentru dormit (pături, ţoale, etc.), acoperitori (lipidee, păretare etc.), mijloace sau anexe pentru transporturi (traiste, desagi, foi de pus sub şa, etc.), pănură, haba, cătrinţe, chişchinee, etc.